Comunicat de presa 09.05.2014 – 2

Sancțiuni aplicate pentru blocarea, ridicarea și transportul autovehiculelor de către Îngerii Galbeni

Poliția Locală Timișoara a aplicat, în cursul zilei de ieri, o sancțiune de 2000 lei pentru societatea Îngerii Galbeni Asigurări SRL, cu sediul în Giarmata, în baza HCL 146/2014, pentru că a blocat autoturismul Dacia Solenza in parcarea unui centru comercial de pe str. Arieș, la data de 26.04.2014. Un caz similar s-a petrecut în cursul serii de ieri, în parcarea unei societăți care are contract cu aceeași firmă de ridicări în zona str. Miresei, urmând a se lua aceeași măsură de sancționare în cazul în care persoanele păgubite vor depune sesizare la Poliția Locală. Potrivit HCL 146/2014, se interzice blocarea, ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor de alte unităţi cu excepţia celor autorizate de Primăria Municipiului Timişoara și se interzice depozitarea vehiculelor ridicate în alte spaţii decât cele aprobate de către Primăria Municipiului Timişoara. De asemenea, toate centrele comerciale au obligaţia să deschidă parcările pentru clienţii acestora sau să controleze accesul acestora prin bariere. Acestea au obligaţia de a înştiinţa clienţii cu privire la modalitatea de parcare, respectiv perioada de timp oferită pentru parcarea vehiculelor clienţilor, precum şi sancţiunile în caz de neconformare. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează contraveţional cu amendă de la 2.000 – 2.500 lei.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ