Comunicat de presa 23.04.2014 – 1
Foc pe domeniul public și parcare pe locurile destinate persoanelor cu handicap ori care blochează căi de acces printre aspectele frecvent sesizate de cetățeni
Ca urmare a unei sesizări telefonice, primite aseară de la o persoană care locuiește în cartierul Lipovei, polițiștii locali s-au deplasat pe str. Lucian Georgevici, unde s-a semnalat că un cetățean a dat foc la mai multe deșeuri creând astfel disconfort locuitorilor zonei. La fața locului s-a constatat că sesizarea se confirmă, fiind depistat M. Viorel, de 56 de ani, cu domiciliul în Timișoara, care a ars cartoane, lemne uscate, peturi și alte deșeuri, motiv pentru care a fost sancționat conform HCL 371/2007 modificată cu amendă de 500 lei. Cel în cauză și-a motivat fapta spunând că a făcut focul pentru a-și usca hainele. Reamintim că sancțiunea în astfel de situații este între 500 și 1000 lei.
Tot aseară, în jurul orei 20.00, o persoană a semnalat telefonic faptul că în parcarea Spitalului Județean, pe locurile destinate persoanelor cu handicap erau parcate autovehicule fără a avea acest drept. Polițiștii locali s-au deplasat la fața locului unde au depistat două autoturisme parcate pe locurile semnalizate corespunzător ca fiind destinate persoanelor cu handicap. Celor în cauză le-au fost întocmite procese verbale de constatare a contravenției. Și în aceste situații sancțiunile prevăzute de HCL 371/2007 modificată sunt între 500 și 1000 lei.
Un alt aspect semnalat în situații numeroase de cetățeni este este cel legat de staționarea autovehiculelor în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice, precum și curți, garaje etc, faptă prevăzută de OUG 195/2002. Poliția Locală acționează pe domeniul public, aplicând sancțiunile prevăzute de Codul Rutier, mai exact între 340 și 425 lei și trei puncte penalizare la permis. Pentru ridicarea autovehiculelor care blochează se apelează Poliția Rutieră și ADP.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ