Comunicat de presa 17.03.2014 – 1
Sancționați pentru că au făcut mizerie în fața Spitalului Județean
Ca urmare a unei sesizări telefonice, polițiștii locali au acționat în aceste zile în fața Spitalului Județean din Timișoara, după ce un cetățean a semnalat faptul că un grup de persoane aruncă resturi alimentare și nealimentare, respectiv ambalaje, peturi etc, pe spațiul verde de pe strada Iosif Bulbuca. La efectuarea verificării, în fața unității spitalicești se aflau trei persoane, doi tineri și o tânără, toți cu domiciliul în Timișoara, doi cu vârsta de 24 de ani și una de 20 de ani, care au făcut mizerie. Aceștia și-au recunoscut faptele, motivând că nu au văzut coșul de gunoi, deși acesta se afla doar la câțiva metri depărtare. Una dintre persoane se afla la a doua abatere de acest gen motiv pentru care a fost sancționată cu amendă de 500 lei. Reamintim că în astfel de cazuri, în conformitate cu prevederile HCL 371/2007 modificată, cei care aruncă resturi alimentare, nealimentare, chiștoace de țigări, peturi, coji de semințe etc pe domeniul public riscă sancțiuni între 500 și 1000 lei.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ