Comunicat de presa 06.03.2014 – 2
Surprins sustrăgând gard viu din Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei
Polițiștii locali aflați în patrulare în această dimineață, în jurul orei 9.00, în cartierul Calea Lipovei, au depistat în flagrant un tânăr care a sustras gard viu din incinta Cimitirului Eroilor din zonă. Acesta a fost văzut chiar în timp ce sărea gardul din ciment ce împrejmuiește cimitirul având în spate un bagaj voluminos, în care se aflau sute de fire de plante. Cel în cauză se numește C. Vasile, are 30 de ani și are domiciliul în Bocșa – Caraș Severin. Acesta a declarat că a sustras gardul viu urmând a-l comercializa ca parte din buchete de flori. Tânărul, împreună cu bunurile găsite asupra sa, a fost predat pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 5.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ