Comunicat de presa 27.02.2014 – 3

Sancțiune pentru cei care nu iau măsuri de curățare a roților utilajelor care ies din șantiere

Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de miercuri au acționat și pe linie de protecția mediului, în special în zonele în care se efectuează lucrări, iar cei responsabili de șantierele existente nu i-au măsurile necesare pentru ca autovehiculele care ies din incinte să nu murdărească, căile publice. O astfel de situație a fost constatată în cartierul Ciarda Roșie, unde șeful de șantier de pe str. Anton Golopentia nu a luat măsuri de asigurare a unei rampe de spălare sau de curățare a roților utilajelor care părăsesc zona în care se lucrează pentru prevenirea murdăririi carosabilului. În aceste situații sancțiunile sunt prevăzute de HCL 371/2007 modificată, cei care nu respectă legislația riscând sancțiuni între 1000 și 1500 lei. Astfel de cazuri sunt în continuare în atenția polițiștilor locali.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ