Comunicat 29.07.2013 – 1
Activitate Poliția Locală Timișoara în perioada 20-29 iulie 2013
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au acționat în ultima săptămână pentru luarea măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care opresc, staționează sau parchează pe pistele destinate circulației bicicletelor din oraș. Astfel, numai la acest capitol au fost aplicate un număr de 42 colante autoadezive pe parbrizele mașinilor și au fost sancționate un număr de 15 persoane care au încălcat prevederile OUG 195/2002. Sancțiunile în aceste situații sunt de 160 lei și două puncte penalizare la permis pentru oprire și 320 lei și 3 puncte penalizare la permis pentru staționare. Zonele verificate sunt Bdul Eroii de la Tisa, Iosefin, CD Loga – Michelagelo, str. C. Brâncoveanu, str. Victor Babeș, 16 Decembrie și Bdul Regele Ferdinand.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări în ceea ce privește neîntreținerea de către proprietari a terenurilor deținute, nesalubrizarea, necosirea ierbii și neîngrădirea locațiilor, faptă sancționată de HCL 371/2007 modificată cu amenzi de până la 2500 lei. Astfel, în ultima săptămână au fost aplicate somații și sancțiuni constând în avertismente și amenzi în cazul terenurilor depistate ca nefiind întreținute aparținând unor persoane juridice cum ar fi pe str. Circumvalațiunii nr. 4, Gh. Lazăr nr. 15, Memorandumului nr. 1, Calea Aradului nr. 14 B (fostul club Al Cubanito), Club Școlar nr. 1 (Baza Usoda), în spatele Direcției Finanțelor Publice (SNCFR – de-a lungul căii ferate care traversează Timișoara), societatea Helicon Banat – unde în urma sancțiunilor aplicate și a somațiilor s-a luat măsura salubrizării locației unde în urma acțiunilor repetate au fost depistați și oameni ai străzii, proprietarul trecând la realizarea împrejmuirii zonei. Acțiunile continuă.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții au demarat ample acțiuni de identificare și luarea măsurilor legale în cazul imobilelor degradate și neîntreținute de către proprietari existente pe raza municipiului Timișoara. Astfel, au fost identificate un număr de 43 de astfel de locații, dintre care 18 aparținând persoanelor juridice și alte 25 persoanelor fizice. În cazul persoanelor juridice, conform HCL 371/2007 modificată sancțiunile pentru neîntreținerea corespunzătoare a clădirilor în care își desfășoară activitatea, neefectuarea lucrărilor de reparații, amenajări alte lucrări specifice sunt de la 1500 la 2500 lei, iar în cazul persoanelor fizice pentru neîntreținerea imobilelor și necurățarea fațadelor sancțiunile sunt între 500 și 1000 lei.
- Polițiștii locali au efectuat în ultima săptămână și în special în zilele de week-end verificări în cazul societăților comerciale care nu au respectat legislația referitoare la zgomot pe timp de noapte. În urma sancțiunilor aplicate în mod repetat la Legea 61/1991 republicată, polițiștii locali din cadrul Servciului Protecția Mediului au propus suspendarea activității în cazul a cinci societăți comerciale cum sunt SC Devine Events – str. Lucian Blaga (club care s-a și închis), Insomnia – str. Daliei nr. 8, SC B&C District (Riverdeck) – Bdul Vasile Pârvan, MCM LeCinema și SC Buormo SRL (Club Dark).
- În ultima săptămână, polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat acțiuni pe linie comercială în urma sesizărilor primite de la cetățeni în zona Piața Doina, Platoul Dâmbovița și str. C. Brâncoveanu. În urma acțiunilor efectuate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3400 lei. Dintre acestea, două au fost aplicate la OG 99/2000 pentru lipsa acordului de funcționare, șase în cazul teraselor neautorizate la HCL 43/2011 și alte 12 pentru acte de comerț stradal ilicit la HCL 139/2011. Din Piața Doina a fost preluat și un om al străzii care strânsese în zonă o cantitate mare de deșeuri, locația fiind și salubrizată de către societatea Retim la solicitarea polițiștilor locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului.
Direcția Poliția Locală Timișoara,
Biroul Comunicare, Relații cu Publicul și Registratură