Comunicat 11.06.2013 – 1

Surprinși vânzând ștergătoare de mașină la Bastion, sancționați iar obiectele confiscate





Polițiștii locali au depistat în cursul zilei de ieri, în cadrul acțiunilor pentru preluarea din stradă a persoanelor care apelează la mila publică, doi tineri care comercializau în intersecția de la Bastion, pe str. Hector, ștergătoare de parbriz și sisteme de prindere a centurii de siguranță la mașini. Cei în cauză au fost sancționați cu amenzi de câte 150 lei, iar bunurile au fost confiscate în conformitate cu prevederile HCL 321/2001. Nu este pentru prima dată când unele persoane sunt depistate vânzând obiecte precum ștergătoare auto, huse pentru permis auto, sisteme de prindere a centurii, braduți mirositori de mașină în intersecții. Pe lângă faptul că acest lucru este ilegal, nedeținând niciun fel de documente pentru astfel de activități, persoanele în cauză se expun pericolului printre mașini practicând tot o formă de cerșetorie, semnalată inclusiv de cetățeni.

Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,

Șef Birou Daniela Seracin