Comunicat 15.05.2013 – 1
Avertismente pentru lipirea de afișe și distribuirea de pliante fără autorizație
Polițiștii locali au depistat în cursul zilei de ieri mai multe persoane care lipeau afișe și distribuiau materiale publicitare fără a deține autorizație în acest sens. Spre exemplu, două persoane au fost sancționate cu avertisment, după ce au fost surprinse lipind afișe în Campusul Universitar. Cei în cauză sunt studenți și au declarat că nu au știut că nu au voie să lipească afișele pe garduri. O altă persoană a fost depistată și avertizată pentru că distribuia pliante în Piața Victoriei și, deși avea aviz pentru această activitate, nu avea și pentru locația respectivă.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin