Comunicat 13.05.2013 – 2

Ziua Porților Deschise la Poliția Locală Timișoara



Direcția Poliția Locală Timișoara organizează în data de 21 mai 2013, la sediul de pe str. Avram Imbroane nr. 54, Ziua Porților Deschise. Astfel, toți cetățenii interesați pot veni la Poliția Locală între orele 10.00 – 12.00 și pot afla care sunt atribuțiile instituției, dotarile polițiștilor locali, vor avea parte de demonstrații de intervenție, având posibilitatea să afle și modul în care se antrenează aceștia în cadrul sălii de sport. De asemenea, cei prezenți vor putea pune întrebări legate de activitatea polițiștilor locali. Evenimentul are loc cu prilejul Zilei Naționale a Poliției Locale, care se sărbătorește la data de 21 mai.

Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,

Șef Birou Daniela Seracin