Comunicat 07.05.2013 – 3
Depistat cu o bicicletă furată după ce anul trecut a fost surprins sustrăgând plante din blocuri și din parcuri
Polițiștii locali aflați în patrulare în zona Republicii, în apropiere de Parcul Central, în cursul zilei de 3 mai, au depistat un bărbat cunoscut ca făcând parte din categoria oamenilor străzii, care ducea în spate o bicicletă de culoare neagră inscripționată ”Rich Hunter”. Cel în cauză se numește C. Constantin, are 54 de ani și este din Bacău, și a mai fost depistat de mai multe ori de polițiștii locali și predat pentru continuarea cercetărilor după ce a sustras mai multe plante ornamentale din scările de bloc, dar și din parcurile orașului cu scopul de a le comercializa. De această dată a declarat că a observat bicicleta în locul special amenajat pentru aceste vehicule lângă Catedrala Mitropolitană și la fel a sustras-o pentru a o vinde. Și de această dată bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin