Comunicat 30.04.2013 – 2
Imobil în care locuiau ilegal oameni ai străzii evacuat de polițiștii locali și salubrizat de proprietar
Polițiștii locali au acționat astăzi pe Calea Dorobanților nr. 46-52, unde existau sesizări că persoane fără adăpost au ocupat o clădire – fost punct termic, unde au depozitat deșeuri și creează disconfort cetățenilor care locuiesc în apropiere. În urma sesizărilor primite de la timișoreni, Poliția Locală a verificat zilele trecute cine este proprietarul terenului, stabilindu-se că acesta aparține unei societăți comerciale cu sediul în București. Ca urmare a demersurilor efectuate de Poliția Locală, proprietarul a solicitat la rândul său sprijin pentru evacuarea persoanelor în cauză pentru a putea salubriza terenul. Drept urmare, în această dimineață polițiștii locali au acționat și depistat în locația respectivă trei persoane, cu domicilii în Timișoara, Afumați – Dolj și Putna – Suceava. Acestea au fost sancționate pentru abandonarea de deșeuri conform HCL 371/2007 și au fost îndrumate către domicilii. Ulterior reprezentanții proprietarului au demarat procedurile de salubrizare a locației.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin