Comunicat 25.04.2013 – 1
Acțiune a polițiștilor locali împreună cu jandarmii la comercianții din Piața 700
Polițiști locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială împreună cu jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara au acționat astăzi în zona Piața 700, unde, ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni și din partea comercianților din locația respectivă, mai multe persoane au obiceiul să se posteze pe platoul din fața pieței cu găleți cu flori, fac mizerie și creează disconfort. Mai mult decât atât, aceștia nu dețin niciun fel de acte pentru desfășurarea activităților comerciale sau de proveniență a mărfii, existând indicii că mare parte dintre ei sustrag florile de pe domeniul public, din cimitire etc și le expun apoi spre vânzare, fiind agresivi în limbaj cu organele de ordine ori de câte ori sunt verificați. În urma acțiunii desfășurate au fost aplicate acestora zece sancțiuni contravenționale conform Legii 12/1990 republicată de câte 1000 lei fiindu-le confiscată și marfa. Cei în cauză provin majoritatea din localitatea cărășeană Bocșa. De asemenea, au mai fost efectuate verificări și la ceilalți comercianți din zonă. Astfel de acțiuni vor avea loc periodic, cu atât mai mult cu cât cei care vând marfă ilegal revin de fiecare dată în zona Pieței 700.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin