Comunicat 23.01.2013 – 1
Polițiștii locali în contact cu cetățenii din cartierele Ion Ionescu de la Brad, Lipovei, Aradului Est și Vest, Bucovina, Circumvalațiunii, Mehala
Polițiștii locali au continuat și în cursul zilei de marți acțiunile în cartierele orașului fiind vizate zonele Ion Ionescu de la Brad, Lipovei, Aradului Est și Vest, Bucovina, Circumvalațiunii, Mehala. Și de această dată s-a luat legătură cu reprezentanții consiliilor consultative de cartier. Principalele aspecte verificate au fost cele legate de existența antenelor nefolosite din 1989 de pe imobile, a autovehiculelor abandonate pe domeniul public, identificarea terenurilor virane neîmprejmuite și lăsate în paragină de proprietari, desființarea împrejmuirilor improvizate care au un aspect inestetic din jurul imobilelor, depistarea de oameni ai străzii și cerșetori care locuiesc în diferite locații improvizate creând astfel o stare de anxietate și disconfort cetățenilor, zonele în care se află câini fără stăpân, modul în care se respectă prevederile HCL 371/2007 cu privire la deținerea animalelor de fermă și de companie, identificarea imobilelor aflate în stare avansată de degradare, dar și starea de curățenie din cartiere. În urma acțiunii au fost aplicate un număr de 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 3680 lei. Au fost fost identificate 34 de imobile cu antene neutilizate care constituie pericol pentru cetățeni, 18 autovehicule abandonate, au fost aplicate autocolante autovehiculelor expuse la vânzare pe domeniul public, dar și celor oprite sau staționate neregulamentar, conform OUG 195/2002. Principalele probleme expuse de cetățenii cu care polițiștii locali au intrat în contact în teren sunt legate de existența câinilor fără stăpân pe unele străzi, nerespectarea prevederilor legale referitoare la starea de curățenie, unele persoane abandonând deșeuri pe domeniul public, precum și parcarea pe domeniul public și tulburarea liniștii publice pe timp de seara în perioada mai călduroasă a anului. Acțiunile continuă până la sfârșitul săptămânii.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin