Comunicat 16.11.2012 – 3
Sancționat pentru că a murdărit căile publice cu noroi pe Bdul Take Ionescu
Polițiștii locali din cadrul Secției 2 l-au depistat în cursul zilei de joi pe conducătorul auto al unei autoutilitare care a murdărit căile publice pe Bdul Take Ionescu. Mai exact, cel în cauză a ieșit cu autovehiculul de pe șantierul situat la intersecția Bdul take Ionescu cu str. Bader, prin noroiul împrăștiat pe carosabil creând disconfort pietonilor și altor autovehicule care circulau prin zonă. Acesta a fost sancționat conform HCL 371/2007 cu 500 lei. În ultima perioadă alte cinci astfel de cazuri au fost depistate de polițiștii locali.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin