Comunicat 12.11.2012 – 2
Noi acțiuni organizate în zona Flavia-Aurora de către polițiștii locali împreună cu polițiștii de la Secția 3
Polițiștii locali ai acționat din nou în acest week-end împreună cu polițiștii de la Secția 3 pentru depistarea și sancționarea persoanelor care încalcă legislația referitoare la ordinea și liniștea publică, desfășurarea actelor de comerț și în ceea ce privește oprirea, staționarea și parcarea în zona Șagului – Dâmbovița, și în special în apropierea Piețelor Flavia și Aurora, unde au existat sesizări de la cetățeni care au solicitat să se ia măsuri pentru soluționarea unor astfel de probleme. Astfel au fost aplicate de către polițiștii locali un număr de 25 de sancțiuni contravenționale, pe străzi precum Științei, Ana Ipătescu, Teatrului etc, conform HCL 139/2011 și HCL 334/2002 pentru nerespectarea Regulamentului de organizare și funcționare a piețelor și pentru vânzarea de diverse produse de la legume și fruncte, la obiecte și produse de uz casnic și textile second-hand fără autorizație și în alte locuri decât cele stabilite. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni și pentru pătrunderea pe străzi cu acces interzis, precum și pentru oprirea și staționarea în locuri nepermise, conform OUG 195/2002, precum și pentru abandonarea de deșeuri conform HCL 371/2007. Astfel de acțiuni sunt organizate periodic în baza planului de cooperare dintre forțele din sistemul integrat de ordine publică.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin