Comunicat(2) 01.11.2012
Agresiune între elevi pe Bdul Take Ionescu
Polițiștii locali din cadrul Biroului Intervenție Rapidă, aflați în patrulare în cursul după-amiezii de ieri, au depistat două persoane care au agresat un tânăr în stația RATT de pe Bdul Take Ionescu, vizavi de sediul IPJ Timiș. Mai exact, doi tineri au lovit un altul după care au fugit, dar au fost reținuți de polițiștii locali. În urma legitimării s-a stabilit că aceștia se numesc S. Fabian, de 17 ani, din Timișoara și A. Gabriel, tot de 17 ani, cu domiciliul în Sânmihaiul Român, și sunt elevi.
Unul dintre ei l-a lovit cu palmele și pumnul, după cum au declarat martorii, pe D. Alin, tot de 17 ani, din Timișoara, care a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind solicitată la fața locului ambulanța. Cei în cauză au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin