Comunicat 25.10.2012 – 1

O parte dintre persoanele care locuiesc într-o clădire dezafectată de pe Circumvalațiunii – îndrumate către localitățile de domiciliu

Ca urmare a faptului că în ultima perioadă s-a constatat că persoanele fără adăpost, cerșetori și oameni ai străzii, au început să se tragă către clădirile părăsite din Timișoara unde se adăpostesc în special în perioada sezonului rece, polițiștii locali verifică astfel de locații de unde aceștia sunt preluați, monitorizați și îndrumați către localitățile de domiciliu sau spre serviciile sociale care să îi consilieze pentru integrarea lor în societate. În acest sens, una din locațiile verificate în cursul zilei de ieri este cea din zona Circumvalațiunii, unde se află clădirea fostă IRA. În momentul acțiunii se aflau în locația respectivă patru persoane, doi bărbați cu concubinele, care au domiciliile în Orșova – Mehedinți, Satu Mare, Tarcea – Bihor și Gătaia – Timiș. Aceștia au declarat că trăiesc din vânzarea de fier vechi și munci ocazionale și că în clădirile respective mai locuiesc și alte familii cu copii mici. Persoanele în cauză au fost sancționate pentru depozitarea de deșeuri în locația respectivă și au fost somate să se mute, fiind îndrumate către localitățile de domiciliu. Astfel de acțiuni vor mai fi organizate și în perioada următoare, polițiștii locali demarând procedurile de stabilire a situației terenului respectiv și identificare a proprietarului.

Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,

Șef Birou Daniela Seracin