Comunicat 17.10.2012 – 1
Verificări și sancțiuni în cazul mai multor localuri de pe str. Mărășești
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, săptămâna trecută, mai multe verificări la comercianții care desfășoară activități de alimentație publică, în special în zona Mărășești, unde au existat sesizări cu privire la nerespectarea normelor de comeț, de protecție a mediului, precum și în ceea ce privește respectarea liniştii şi ordinii publice. Astfel, într-o primă fază au fost efectuate verificări la societățile din zona menționată și s-a constatat că una din societățile comerciale nu deține acord pentru punctul de lucru de pe str. Mărășești, motiv pentru care s-a aplicat sancțiune de 400 lei și s-a dispus aplicarea măsurii complementare de suspendare a activității comerciale până la data intrării în legalitate. La aceeași adresă, pe str. Mărășești nr. 14, funcționa o altă societate având obiect de activitate alimentație publică – cafe-bar. Și în acest caz s-a aplicat sancțiune de 400 lei și s-a dispus suspendarea activității. O a treia societate care funcționa la adresa menționată, aflată în aceeași situație, adică fără acord, a fost sancționată încă din luna august și s-a dispus suspendarea activității, procesul verbal fiind contestat în instanță de către comerciant. Controalele au continuat și în week-end pentru a se vedea dacă există situații de tulburare a liniștii publice, de această dată fiind efectuate de polițiștii locali împreună cu polițiști de la Secția 1 și inspectori de la Direcția de Sănătate Publică Timiș. De această dată au fost înmânate invitații reprezentanților societăților comerciale pentru a se prezenta cu toate documentele la Poliția Națională pentru verificări. Pe lângă acestea polițiștii locali au mai efectuat verificări la societăți cu același specific de pe str. Simion Barnutiu nr. 110, str. Dorobanților, str. Matei Corvin nr. 4, str. Jiul nr. 5, strada Mureș – Piața Doina, str. Lămâiței.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin