Comunicat 11.10.2012 – 1
Călătorii frauduloși din tramvaie și troleibuze fac scandal dacă sunt sancționați deși tot ei sunt cei care încalcă legea
Polițiștii locali acționează, în aceste zile, pe mijloacele de transport în comun pentru a monitoriza modul în care se respectă legislația în vigoare referitoare la deținerea de bilete de călătorie sau abonamente, la prezența cerșetorilor în tramvaie, troleibuze și autobuze, precum și alte fapte care contravin normelor de conviețuire socială. În cursul zilei de ieri au fost aplicate 11 sancțiuni în valoare de 2100 lei atât pentru călătoria fără bilet conform HCL 371/2007 modificată, cât și conform Legii 61/1991 republicată pentru adresarea de injurii. S-a acționat în zona Gara de Nord – zona centrală pe tramvaiele care circulă pe această rută. Astăzi, polițiștii locali au acționat din nou pe mijloacele de transport în comun. Au existat și persoane care au protestat vizavi de faptul că polițiștii locali i-au verificat, deși au încălcat prevederile legale fiind prinse fără bilet. Un astfel de exemplu este cel al unui cetățean care circula cu tramvaiul în zona Traian, nu avea bilet, iar când a fost legitimat a început să facă scandal, să adreseze cuvinte jignitoare și amenințări. Acesta a fost sancționat cu 500 lei pentru faptele sale. De asemenea, acesta a fost sancționat și de Poliția Națională pentru alarmarea fără justificare a organelor de ordine, deoarece a apelat numărul de urgență 112 în speranța că va scăpa de amendă.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin