Comunicat 19.09.2012 – 1
Patru furturi de fier din incinta fostei fabrici de ciorapi depistate în ultima lună de polițiștii locali
Polițiștii locali din cadrul Biroului Intervenție Rapidă au depistat ieri după-amiază patru persoane suspecte de comiterea infracțiunii de furt. Persoanele în cauză au fost observate în timp ce ieșeau din incinta fostei fabrici de ciorapi din zona Badea Cârțan și duceau cu ele un cărucior cu 95 de kilograme de fier provenind de la societatea comercială menționată. Cei în cauză au fost legitimați și se numesc B. George, de 25 de ani, din Botoșani, I. Ladislau, de 36 de ani, din Timișoara, M. Claudiu, de 30 de ani, cu domiciliul în Cluj Napoca și D. Florin, de 33 de ani, din Satu Mare. Aceștia, împreună cu bunurile găsite asupra lor, au fost predați pe bază de proces verbal polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor. Acesta este cel de-al patrulea caz de furt de fier depistat de polițiștii locali de la fabrica de ciorapi de pe str. M. Kogălniceanu în ultima lună. În primele opt luni ale acestui an polițiștii locali au depistat un număr de 83 de infracțiuni în special furturi, distrugeri, precum și pe linie rutieră și au depistat un număr de cinci urmăriți general. Cazurile au fost preluate pentru cercetări de către polițiștii din cadrul Poliției Municipale.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin