Comunicat 17.09.2012 – 1

Peste o sută de cerșetori și oameni ai străzii depistați săptămâna trecută pe străzile Timișoarei

Polițiștii locali au continuat, în aceste zile, acțiunile pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică, a oamenilor străzii și a minorilor lipsiți de supraveghere, conform Legii 155/2010. Astfel, în week-end, polițiștii locali au identificat pe străzi un număr de 40 de persoane care apelau la mila publică sau vagabondau, din care patru minori, aceștia fiind predați la centrul de pe str. I. Slavici, iar opt adulți au fost preluați spre consiliere de către Direcția de Asistență Socială Comunitară. Din cele 40 de persoane, 14 au domiciliul în Timișoara, patru în județul Timiș și 22 în alte județe ale țării. 30 dintre ei au fost depistați în mod repetat. Pe parcursul săptămânii trecute au fost depistate un număr de 110 persoane, dintre care șapte minori. 35 au domiciliul în Timișoara, 9 în Timiș și 66 în alte localități din țară. Un număr de 29 persoane au fost preluate spre consiliere de către serviciile sociale, iar cinci persoane au fost preluate de către polițiștii de la Secția 2 Poliție Națională fiind depistați în cadrul acțiunilor organizate în zona Buziașului, unde au fost demolate mai multe colibe improvizate. 77 dintre aceștia au fost depistați în mod repetat. Acțiunile continua și în perioada următoare.

Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,

Șef Birou Daniela Seracin