Comunicat 14.09.2012 – 2
Polițiștii locali vor patrula luni în apropierea a 10 unități de învățământ din Timișoara
Poliţiştii locali vor fi prezenți luni, 17 septembrie 2012, la deschiderea anului școlar la un număr de 10 unități de învățământ de pe raza municipiului Timișoara. Patrulele auto, moto și pedestre vor acționa pentru prevenirea tuturor faptelor care contravin legislaţiei referitoare la liniştea şi ordinea publică. Poliţiştii locali au în atenţie unități precum Școlile cu clasele I-VIII nr. 1 și 15, Grupurile Școlare Agricol Iulian Drăcea, și Industrial de Transporturi Auto, Colegiile Tehnice Dimitrie Leonida, Regele Ferdinand I și Azur, Liceele Teoretic J.L. Calderon, Nikolaus Lenau și Liceul cu Program Sportiv Banatul. Prezența polițiștilor locali în zonele respective vine la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Timiș, tocmai pentru ca noul an școlar să înceapă în condiții cât mai sigure pentru elevi. Pe viitor zonele de școli vor fi incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor locali.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin