Comunicat 11.09.2012 – 2

Polițiștii locali au acționat pentru respectarea legislației privind oprirea, staționarea și circulația pe raza Municipiului



Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie şi al Biroului Ridicări Auto și Abandonate au efectuat săptămâna trecută acțiuni pe linia depistării persoanelor care nu respectă legislația referitoare la oprirea, staționarea, parcarea și circulația, aspecte care intră în competența Poliției Locale. Astfel, în urma acțiunilor întreprinse au fost aplicate un număr de 98 sancţiuni, în valoare de 19.840 lei. Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate la OUG nr. 195/2002 – 83 sancţiuni în valoare de 16.300 pentru oprirea/staţionarea în staţiile Ratt, oprirea/staţionarea pe trecerea de pietoni, oprirea/staţionarea în raza de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă“. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni și pietonilor care au traversat în alte locuri decât cele marcate, conducătorilor auto care au intrat pe străzi cu acces interzis și celor care nu au respectat restricţiile privind tonajul pe anumite sectoare de drum. Alte 4 sancţiuni în valoare de 2.300 lei au fost aplicate conform HCL nr. 371/2007 pentru staţionare pe locuri rezervate persoanelor cu handicap. De asemenea, au fost aplicate și 9 sancţiuni în valoare de 1.300 lei la Legea nr. 61/1991 celor care au făcut scandal sau au refuzat să se legitimeze. Tot săptămâna trecută au fost ridicate un număr de 29 autovehicule parcate neregulamentar și au fost aplicate 31 colante autoadezive.

Purtător de cuvânt Polșiția Locală Timișoara,

Șef Birou Daniela Seracin