Comunicat 05.09.2012 – 2
Creste numarul furturilor de fier si cupru din incinta Fabricii de Ciorapi
Polițiștii locali din cadrul Biroului de Intervenție Rapidă au depistat, în cursul serii de marți, 04.09.2012, o persoană care a sustras mai multe bucăți de tablă din incinta Fabricii de Ciorapi de pe str. M. Kogălniceanu. În fapt, polițiștii locali au observat două persoane care transportau cu un cărucior un număr de 35 de bucăți de tablă ondulată. În momentul în care i-au văzut pe polițiștii locali, unul dintre suspecți a fugit. În urma legitimării, s-a stabilit că al doilea se numește B. Șandor, are 24 de ani și este din județul Bihor. Acesta a recunoscut că l-a ajutat pe celalalt să sustragă bunurile din incinta fabricii. Acesta a fost predat conform legii polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. În ultima perioadă s-au înmulțit sustragerile de astfel de materiale de la Fabrica de Ciorapi, polițiștii locali depistând și în cursul serii de vineri un alt bărbat care a sustras de acolo cupru și alte materiale.
Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin