Comunicat 09.08.2012
Acţiuni de identificare a Ambroziei pe spaţiile verzi din faţa imobilelor precum şi pe terenurile virane
Având în vedere înflorirea în această perioadă a Ambroziei – plantă cu potenţial alergen, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului au demarat acţiuni de identificare a acesteia pe spaţiile verzi din faţa imobilelor precum şi pe terenurile virane.
În acest sens, în data de 06.08.2012 poliţiştii locali au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei unei persoane fizice care nu a luat măsuri de distrugere a plantelor cu potenţial alegen de pe spaţiul verde din faţa imobilului în care locuieşte, respectiv str. R. Ilia, conform art. 22, alin (1), lit. x din H.C.L. 371/2007 modif. privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul municipiului Timişoara. De asemenea, au fost identificate 19 terenuri virane pentru care au fost demerate procedurile de identificare a proprietarilor în vederea luării măsurilor prevăzute de lege.
Direcţia Poliţiei Locale Timişoara face un apel către toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri de combatere prin smulgerea, cosirea sau scoaterea rădăcinilor acestei plante, în caz contrar riscând amenzi cuprinse între 500 şi 1000 de lei în cazul persoanelor fizice şi 1000 – 2500 de lei în cazul persoanelor juridice.
cons.VELICU GEORGINA
POLIŢIA LOCALA TIMIŞOARA