Comunicat 08.08.2012
Activităţi de asigurare a fluenţei traficului rutier la nivelul municipiului Timişoara
În perioada 30.07 – 05.08.2012 poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie au desfăşurat activităţi de asigurare a fluenţei traficului rutier la nivelul municipiului Timişoara şi de disciplinare a conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale.
În cadrul activităţii desfăşurate s-a urmărit respectarea de către conducătorii auto a normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul pe străzi cu sens unic, în scopul asigurării unei fluenţe a traficului la nivelul municipiului.
Astfel, în perioada menţionată s-a constatat şi aplicat un număr de 140 de sancţiuni în valoare de 31.960 lei, după cum urmează :
– 115 sancţiuni contravenţionale în valoare de 22.860 lei s-au aplicat în conformitate cu O.U.G. 195/2002 rep. privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre acestea cele mai multe fiind aplicate pentru nerespectarea indicatorului «oprirea interzisă»;
– 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.100 lei s-au aplicat conform H.C.L.371/2007 modif. privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe raza municipiului Timişoara. Dintre acestea cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru oprirea sau staţionarea autovehiculelor pe locuri de parcare rezervate pentru diferite activităţi, căi de acces ale unor obiectivesau pentru persoanele cu handicap, marcate şi semnalizate corespunzător.
– o sancţiune contravenţională în valoare de 300 lei a fost aplicată conform H.C.L. 251/2002 modif. privind interzicerea circulaţiei vehicolelor cu tracţiune animală pe raza municipiului Timişoara.
– o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 lei s-a aplicat conform art.52, al.3, lit.s din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere pentru lipsă documente.
– 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.700 lei conform Legii 61/1991 rep. privind ordinea şi liniştea publică.
Totodată, au fost ridicate 24 de autovehicule şi au fost aplicate un număr de 28 colante autoadezive.
De asemenea, în data de 07.08.2012 poliţiştii locali au mai aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 300 lei unei persoane care circula pe str. I. Vulcan din Timişoara cu un vehicol cu tracţiune animală, sancţiunea fiind aplicată conform H.C.L. 251/2002 modif. privind interzicerea circulaţiei vehicolelor cu tracţiune animală pe raza municipiului Timişoara, iar un alt astfel de vehicol,depistat în zona Soarelui, a fost ridicat de către reprezentanţii A.D.P.în cursul aceleaşi zile, proprietarul urmând a fi sancţionat pentru nerespectarea hotărârii de consiliu local.
cons.VELICU GEORGINA
POLITIA LOCALA TIMISOARA