Comunicat 20.07.2012 – 3

Polițiștii locali au împărțit flyere de informare despre fenomenul cerșetoriei în zona Piața Timișoara 700



Poliţia Locală Timişoara a continuat astăzi, vineri, 20.07.2012, campania de conștientizare a cetățenilor orașului referitoare la faptul că nu-i ajutăm pe cerșetori oferindu-le bani, prin împărțirea de flyere informative în zonele aglomerate ale orașului. Astfel, polițiștii locali au oferit informații, dar și pliante timișorenilor din zona Piața Timișoara 700, după ce ieri au fost împărțite în zonele Badea Cârțan și Traian. Timișorenii au apreciat acțiunile polițiștilor locali și mulți dintre ei au declarat că deși în trecut au fost miloși față de persoanele care cerșesc au constatat de multe ori că acestea devin chiar agresive în momentul în care nu primesc sume de bani mai mari. De asemenea, mulți dintre timișoreni au declarat că își dau seama că cerșetorii câștigă mai mulți bani decât ei și nu le vor da bani. Acțiunea de informare a demarat săptămâna trecută, desfășurându-se timp de o lună și face parte dintr-un program mai amplu prin care Poliția Locală încearcă să sensibilizeze cetățenii că nu este o soluție să le oferim bani, menținându-i astfel pe cerșetori în stradă. În paralel cu aceste acţiuni de informare Poliţia Locală Timişoara continuă şi acţiunile de depistare şi monitorizare a persoanelor care apelează la mila publică, a persoanelor fără adăpost şi a minorilor lipsiţi de supraveghere conform legislaţiei în vigoare.

Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,

Daniela Seracin