Comunicat 13.07.2012 – 2

Transportă deşeuri cu căruţa şi le abandonează la marginea oraşului

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului au efectuat în primul semestru al acestui an acţiuni pe linia depistării persoanelor care nu respectă legislaţia privind păstrarea curăţeniei  pe raza municipiului. Astfel, au fost verificate peste 50 de rampe clandestine de deşeuri  care au fost propuse pentru salubrizare şi au fost verificare un număr de 343 sesizări pe această linie. De asemenea, poliţiştii locali au aplicat 263 de sancţiuni contravenţionale. Cele mai multe dintre acestea sunt pentru aruncarea sau depozitarea de deşeuri pe domeniul public, atât din categoria deşeurilor menajere cât şi resturi de materiale de construcţii. O situaţie prezentată în mai multe rânduri este cea a unor persoane care plătesc posesorii de căruţe să le transporte deşeurile rezultate de la amenajări, căruţaşii având obiceiul să arunce mai apoi resturile în locuri neautorizate, formând astfel rampe clandestine de gunoi. O astfel de persoană a fost sancţionată ieri cu 500 lei conform HCL 371/2007 modificată pentru că a transportat cu căruţa deşeurile rezultate din construcţii pe str. Câmpului cu intenţia de a le abandona pe Calea Moşniţei.

Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,

Consilier Daniela Seracin