Comunicat 02.07.2012 – 1
125 de cerşetori şi oameni ai străzii depistaţi săptămâna trecută pe străzile oraşului
În urma acţiunilor organizate săptămâna trecută pe linia depistării şi monitorizării persoanelor care apelează la mila publică, a persoanelor fără adăpost şi a minorilor lipsiţi de supraveghere conform legislaţiei în vigoare, poliţiştii locali au luat în evidenţă un număr de 125 persoane. Dintre acestea, un număr de 103 persoane sunt adulţi şi 23 sunt minori. 21 de persoane au domiciliul în Timişoara, alte 23 au domiciliul în alte localităţi din Timiş, iar 81 sunt din alte judeţe ale ţării. Un număr de 68 de persoane au fost preluate de Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, 5 au fost încredinţate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, iar 23 au fost predate la Adăpostul de Zi şi de Noapte pentru Copiii Străzii de pe str. I. Slavici. Un număr de 29 persoane au fost încredinţate Fundaţiei Timişoara 89. Un număr de 35 persoane au fost depistate în mod repetat pe străzile oraşului. Poliţia Locală Timişoara le-a întocmit celor depistaţi în stradă fişe individuale cu fotografie, date personale referitoare la nume, prenume, data şi locul naşterii, domiciliu, locul depistării şi fapta comisă, care sunt transmise periodic, în baza unui protocol de colaborare, şi Brigăzii pentru Combaterea Crimei Organizate, care corelează datele acestora cu cele legate de infracţiunile cu violenţă comise la nivelul judeţului şi cu cazurile legate de traficul de persoane. Poliţia Locală face din nou apel către cetăţenii oraşului atrăgând atenţia că nu îi ajutăm oferindu-le bani deoarece banii obţinuţi din cerşit sunt folosiţi pentru a-şi cumpăra aurolac, ţigări sau alcool, ori le sunt luaţi de ce care îi pun la cerşit.
Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,
Consilier Daniela Seracin