Comunicat 31.05.2012
A murdărit carosabilul cu resturi care au căzut din autobasculantă
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului au acţionat în 30.05.2012, în jurul orei 11.30, în zona Freidorf, unde s-a semnalat faptul că dintr-o autobasculantă s-a scurs pe carosabil un mix de materiale folosite la construcţii. Mai exact, poliţiştii locali s-au deplasat la faţa locului în urma unei sesizări telefonice şi au constatat că şoferul autoutilitarei a murdărit străzile Ardealul, Banatul şi Gogu Opre cu amestec de nisip, pământ şi apă căzut din maşina care nu era acoperită corespunzător. Acesta a fost sancţionat conform HCL 371/2007 modificată cu amendă de 1000 lei. De asemenea, la solicitarea poliţiştilor locali a curăţat carosabilul.
Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,
Consilier Daniela Seracin