Comunicat 14.05.2012 – 3

Au sustras două scaune de la o terasă din Piaţa Victoriei pentru distracţie

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Intervenţie Rapidă au observat, în noaptea de 14 mai 2012, în jurul orei 00.00, două persoane care alergau cu două scaune tip fotoliu, în zona trecerii de pietoni de la intersecţia Continental cu BNR. La vederea agenţilor, cei doi au fugit spre Liceul de Poştă şi Telecomunicaţii, după care au abandonat scaunele şi unul dintre tineri a fugit spre Spitalul Clinic nr. 3. Acesta a fost prins de poliţiştii locali care, în urma legitimării, au constatat că se numeşte C. Bogdan, are 20 de ani şi este din Timişoara. Tânărul a declarat că au sustras scaunele de la terasa “Secrets Café” din Piaţa Victoriei în joacă, pentru distracţie. Persoana în cauză a fost predată pentru continuarea cercetărilor poliţiştilor de la Secţia 1, iar bunurile au fost predate administratorului terasei.

Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,

Consilier Daniela Seracin