Comunicat 13.05.2012

Au deteriorat afişe de pe panourile electorale aprinzându-le cu ţigara

Poliţiştii locali aflaţi în patrulare în zona Circumvalaţiunii, în seara zilei de 12 mai 2012, în jurul orei 23.30, au observat trei persoane care au aprins cu ţigările afişele electorale amplasate pe panourile special amenajate la intersecţia străzilor Gh. Lazăr cu Circumvalaţiunii. La vederea agenţilor, două dintre persoane au fugit, dar au fost prinse după câteva zeci de metri. În urma legitimării s-a constatat că aceştia sunt  G. Cornel, de 15 ani, din Timişoara, B. Andrei, de 16 ani, tot din Timişoara, şi T. Alin, de 32 de ani, din Vulcan, judeţul Hunedoara. Doi dintre tineri au fost sancţionaţi conform Legii 67/2004 republicată şi actualizată cu amendă 300 lei, iar cel de-al treilea cu amendă de 600 lei conform aceleiaşi legi.

Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,

Consilier Daniela Seracin