Comunicat 11.05.2012
Prins în timp ce sustragea flori din rondourile amenajate în Piaţa Libertăţii
Poliţiştii locali de la Secţia 2 aflaţi în patrulare în Piaţa Libertăţii au observat, în după-amiaza zilei de joi, o persoană care smulgea florile cu tot cu rădăcină din rondourile amenajate în zonă şi le introducea într-o geantă. În urma legitimării persoanei în cauză s-a stabilit că aceasta se numeşte B. Eugeniu, este din Orţişoara şi are 49 de ani. Bărbatul a fost predat poliţiştilor de la Secţia 1 care au demarat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Florile au fost predate către Horticultura SA pentru replantare. Bărbatul depistat a declarat că le-a sustras cu scopul de a le comercializa.
Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,
Consilier Daniela Seracin