Comunicat 02.05.2012
A sustras un scaun de la o terasa din Piaţa Unirii deoarece cel de acasă i s–a rupt
Poliţiştii locali aflaţi în patrulare în Piaţa Unirii, în noaptea de 01.05.2012, în jurul orei 03.30, au observat două persoane care au plecat de la o terasă cu un scaun. Una dintre persoane a fugit la vederea agenţilor, iar cea de-a doua a fost oprită în apropierea cazarmei din Piaţa Mărăşti. Trecând la legitimarea acesteia, s-a constatat că persoana în cauză se numeşte U. Maria, are 22 de ani şi are domiciliul în Făget – Timiş. Aceasta a motivat că a sustras scaunul de la terasa din Piaţa Unirii deoarece cel pe care îl avea acasă s-a rupt. Tânăra a fost predată pentru continuarea cercetărilor la Poliţia Municipiului Timişoara.
Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,
Consilier Daniela Seracin