Comunicat 23.03.2012 – 2
Pietonii şi bicicliştii în atenţia poliţiştilor locali
În timpul patrulărilor zilnice, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră au în vedere, printre altele, şi modul în care pietonii şi bicicliştii respectă legislaţia în vigoare referitoare la circulaţia pe drumurile publice. Astfel, potrivit OUG 195/2002, se sancţionează cu amendă între 140 şi 210 lei traversarea drumului public prin alte locuri decât cele permise, nerespectarea semnalului de culoare roşie a semaforului de către pietoni, angajarea în traversarea străzii atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore, traversarea părţii carosabile prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport public de persoane cu excepţia cazurilor în care există treceri pentru pietoni semnalizate corespunzător, prelungirea timpului de traversare a drumului public, circularea pe pistele pentru biciclete amenajate şi semnalizate corespunzător. La acest capitol poliţiştii locali au aplicat de la începutul anului şi până în prezent un număr de 112 sancţiuni contravenţionale. În ceea ce îi priveşte pe biciclişti, cele mai multe încălcări ale OUG 195/2002 se referă la traversarea dumurilor publice pe trecerile destinate pietonilor în timp ce se deplasează pe bicicletă, circularea fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, dupa lăsarea serii, circularea cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu e prevăzut cu sistem de averizare sonor. În aceste cazuri sancţiunea este între 420 şi 560 lei. De la începutul anului au fost aplicate bicicliştilor un număr de 16 sancţiuni.
Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,
Consilier Daniela Seracin