Comunicat 21.03.2012 – 2
Se fac demersuri pentru salubrizarea fostei staţii de carburanţi din zona Badea Cârţan
Ca urmare a numeroaselor sesizări primite din partea cetăţenilor care locuiesc sau care trec prin zona Pieţei Badea Cârţan, Poliţia Locală Timişoara face demersuri pentru igienizarea locaţiei de pe str. Mihail Kogălniceanu nr. 2 A, unde se află o clădire dezafectată, care s-a transformat într-un focar de infecţie, deoarece oamenii străzii adună deşeuri şi îşi fac nevoile fiziologice. Poliţia Locală, prin Serviciul Protecţia Mediului, a făcut demersuri încă de anul trecut pentru identificarea proprietarului, locaţia fiind înscrisă în CF ca staţie distribuţie carburanţi – proprietar SC Fotbal Club Timişoara SA. La data de 09.08.2011, Poliţia Locală a trimis o somaţie către SC Fotbal Club Timişoara SA pentru a se face curat în perimetrul respectiv, după care la data de 18.08.2011 s-a revenit la adresă pentru luarea de măsuri de salubrizare în termen de 15 zile. Drept urmare, în data de 23.09.2011 zona a fost igienizată, dar, din cauză că nu s-a împrejmuit, situaţia a revenit la starea iniţială, creând astfel disconfort cetăţenilor din zonă. La data de 13.10.2011 a fost aplicată către SC Fotbal Club Timişoara o sancţiune contravenţională de 1500 lei, conform HCL 371/2007, pentru neasigurarea igienei în clădire prin activităţi de curăţare, deratizare, deinsecţie şi dezinfecţie. O dată cu încălzirea vremii şi reapariţia mirosurilor greu de suportat, Poliţia Locală continuă demersurile pentru luarea de măsuri legale astfel încât problema să nu se mai repete.
Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,
Consilier Daniela Seracin