Comunicat 16.03.2012
Verificări şi sancţiuni pentru efectuarea de corecţii şi defrişări de arbori ornamentali fără aprobare
Ca urmare a unei sesizări venite din partea locuitorilor din zona Soarelui referitoare la efectuarea de corecţii de arbori fără aprobare, poliţiştii locali s-au deplasat pe str. Intrarea Crângului colţ cu str. Balanţei unde au depistat un bărbat care tăia, fără a deţine aprobare, crengile copacilor ornamentali de pe trotuar. Acesta a fost sancţionat conform HCL 371/2007 cu amendă de 300 lei. Poliţia Locală atrage atenţia că în această perioadă se vor intensifica acţiunile pe această temă deoarece o dată cu încălzirea vremii apar tot mai multe astfel de cazuri. Potrivit HCL 371/2007 executarea de tăieri de corecţii şi defrişări de arbori, arbuşti fără acordul serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei, plantarea de arbori şi arbuşti fără avizul organelor de specialitate, necosirea ierbii din spaţiile verzi aferente imobilului, cosirea fără autoizaţie în parcuri, zone verzi, grădini publice, văruirea trunchiului arborilor, deteriorarea plăcuţelor de informare şi atenţionare din parcuri, însuşirea arborilor doborâţi de fenomenele naturale sau a arborilor defrişaţi în cadrul unor lucrări fără aprobare se sancţionează cu amendă de la 300 la 500 lei pentru persoane fizice şi de la 1000 la 2500 lei pentru persoane juridice. Anul trecut poliţiştii locali au aplicat un număr de 68 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la spaţiile verzi şi deteriorarea acestora conform HCL 371/2007, din care 22 au fost pentru efectuarea de corecţii şi defrişări de arbori fără aprobare.
Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,
Consilier Daniela Seracin