Comunicat 06.03.2012

Sancţiuni constatate pe linie de circulaţie, precum şi privind oprirea şi staţionarea autovehiculelor pe raza municipiului Timişoara

  

        Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie şi a Biroului Ridicări Auto şi Abandonate au efectuat, în perioada 27.02-04.03.2012,  verificări pe linie specifică, aplicand un număr 269 sancţiuni în valoare totală de 63.598 lei. La OUG 195/2002 au fost aplicate 235 sancţiuni în valoare de 48.398 lei, din care 164 pentru oprirea/staţionarea în staţiile RATT, pe trecerea de pietoni şi în raza de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, 13 pentru traversarea neregulamentară la trecerea de pietoni, 39 pentru accesul interzis, 11 pentru nerespectarea restricţiilor privind tonajul pe anumite sectoare de drum, 1 sancţiune pentru moped, 7 sancţiuni pentru alte fapte. Conform HCL 371/2007 modificată prin HCL 206/2009 au fost aplicate un număr de 25 sancţiuni în valoare de 11.300 lei, cele mai multe, 15, pentru oprire/staţionare pe locuri rezervate diferitelor activităţi şi căile de acces ale unor obiective sau pentru persoanele cu handicap marcate şi semnalizate corespunzător. De asemenea, au fost aplicate un număr de 2 sancţiuni în valoare de 2000 lei conform HCL 486/2006 modificată prin HCL 198/2010 pentru staţionarea autovehiculelor de mare tonaj pe raza municipiului, 6 sancţiuni în valoare de 900 lei conform Legii 61/1991, şi o sancţiune în valoare de 1000 lei conform Legii 421/2002 pentru autovehicule abandonate. Au fost ridicate un număr de 63 autovehicule şi au fost blocate un număr de 15 autovehicule. Au fost aplicate un număr de 43 colante autoadezive. În perioada menţionată poliţiştii locali au asigurat dirijarea circulaţiei în principalele intersecţii din Timişoara. A fost constată şi o infracţiune de distrugere. Mai precis, geamul de la uşa de la intrarea în sediul Direcţiei Fiscale a municipiului Timişoara a fost spart de către I. Andrei, din Timişoara. Acesta a declarat că a vrut să lipească pe uşa Direcţiei Fiscale un autocolant care îi fusese lipit pe parbrizul maşinii marca Volkswagen, parcat pe Bdul 30 Decembrie, pe raza indicatorului rutier „Oprirea interzisă”, dar a apăsat mai tare şi geamul s-a spart. Acesta a fost predat la Secţia 1 Poliţie pentru continuarea cercetărilor cu privire la săvarşirea infracţiunii de distrugere.

        Purtător de cuvant Poliţia Locală Timişoara,
        Consilier Daniela Seracin