Comunicat 17.02.2012
Circulatia pe un sector de drum cu restricţie de tonaj
Pentru a circula pe un sector de drum cu restricţie de tonaj, conducatorii autovehiculelor care depăsesc restricţia au nevoie de avizul eliberat de Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, în care sunt specificate atât valabilitatea cât şi numărul autovehicolului. Menţionăm faptul că la controalele efectuate, avizul trebuie prezentat în original, lipsa acestuia atrage sancţiuni cuprinse între 9 şi 20 de puncte amenda, conform O.U.G.195/2002 (republicată) privind circulaţia pe drumurile publice sau 2500 lei conform H.C.L. 485/2006 modif. privind circulaţia autovehiculelor destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor cu masa totală maxima autorizată mai mare de 5 tone în municipiul Timişoara.
Facem un apel la toţi cei care operează pe raza municipiului cu autovehicule peste tonajul admis, stabilit pentru anumite sectoare de drum, indiferent de motivaţia pătrunderii în zonele resticţionate, să intre în legalitate, astfel încât de la data de 01.03.2012, cu ocazia controalelor efectuate pe raza municipiului de către efectivele Serviciului Circulaţie Rutieră din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale Timişoara să prevină sancţionarea pentru astfel de fapte.
cons.Velicu Georgina – purtator de cuvant
POLITIA LOCALA TIMISOARA