Comunicat (2) 08.02.2012

Acţiune în vederea verificării activităţilor comerciale de alimentaţie publică, de pe raza municipiului Timişoara

        În perioada 03-05.02.2012 poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie Comercială au desfăşurat o acţiune în vederea verificării activităţilor comerciale de alimentaţie publică, de pe raza municipiului Timişoara, care se desfăşoară pe timp de noapte.
        În cadrul acţiunii s-a verificat respectarea orarului de funcţionare, respectarea ordinii şi liniştii publice şi existenţa acordului de funcţionare emis de Primăria Municipiului Timişoara. În urma sesizărilor primite de la cetăţeni, s-a verificat şi respectarea dispoziţiei Primarului nr. 73/2012 prin care unei societăţi comerciale cu punct de lucru pe str. Mărăşeşti îi este limitat orarul de funcţionare până la ora 22.00. În data de 03.02.2012 societatea comercială în cauză a fost avertizată să respecte orarul de funcţionare, aducându-i-se la cunoştinţă prevederile dispoziţiei şi modificarea acordului de funcţionare,  iar în data de 04.02.2012 societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei conform art.11 din O.G.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, pentru nerespectarea orarului de funcţionare.
        În cadrul aceleaşi acţiuni a fost sancţionată, conform art. 73 din OG99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, şi o societate comercială cu punct de lucru pe str. Emanuil Ungureanu pentru lipsa acordului de funcţionare, valoarea amenzii fiind de 400 de lei.

        cons.Velicu Georgina – purtator de cuvant
        POLITIA LOCALA TIMISOARA