Comunicat 20.01.2012

Acţiune privind transportul în regim de taxi


În data de 19.01.2012 poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră au organizat o acţiune în colaborare cu Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara în vederea verificării respectării prevederilor Legii nr.38/2003 modif. privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în zona amplasamentului staţiilor de taxi prevăzute în anexa 2 a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de transport în regim de taxi aprobat prin H.C.L. 101/2009.

            În cadrul activităţii desfăşurate s-a urmărit respectarea normelor legale de taximetrie precum şi  a celor de oprire, staţionare şi parcare a autovehiculelor, aplicându-se un nr. de 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.840 lei, după cum urmează:

–          10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.200 lei au fost aplicate în conformitate cu Legea 38/2003 modif. Dintre acestea 4 sancţiuni s-au aplicat conform art. 35 al.2 pentru lipsa ecusonului cuprinzând numele, prenumele şi fotografia conducătorului auto, 2 sancţiuni conform art. 52. al.3 lit ‚e’ pentru neeliberarea bonului după efectuarea cursei, 2 sancţiuni au fost aplicate conform art.52 al.3 lit. ‚s’ pentru neprezentarea actelor necesare desfăşurării activităţii de taxi şi cate o sancţiune contravenţională a fost aplicată pentru lipsa certificatului de verificare metrologică şi lipsa asigurării pentru persoane şi bunuri.

–          5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 lei au fost aplicate în conformitate cu H.C.L. 101/2009. Dintre acestea, 3 sancţiuni au fost aplicate pentru lipsa anunţului cu privire la instrucţiunile de depunere a reclamaţiilor, o sancţiune pentru ecuson cu datele şi numărul autorizaţiei deteriorat şi o sancţiune a fost aplicată conform art. 52 pct.4 pentru efectuarea serviciului de transport în regim taxi fară a avea acest drept.

–          1 sancţiune contravenţională în valoare de 140 lei a fost aplicată conform O.U.G.195/2002 modif. privind circulaţia pe drumurile publice pentru oprire neregulamentară.

–          1 sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei s-a aplicat în conformitate cu art.3 pct.1 din Legea 61/1991 rep. privind ordinea şi liniştea publică.          

Totodată,  inspectorii din cadrul Direcţiei Tehnice au ridicat un număr de 5 autorizaţii taxi.

Menţionăm faptul că aceste aspecte rămân în continuare în atenţia poliţiştilor locali iar acţiunile pe această linie vor continua şi în perioada următoare.

 

 

cons.Velicu Georgina – purtator de cuvant
    POLITIA LOCALA TIMISOARA