Comunicat 27.12.2011
În data de 26.12.2011 în jurul orei 01:30, în timp ce executau serviciul de patrulare, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a spart, cu o bară metalică, geamul de la uşa unei farmacii situate în Piaţa Victoriei colţ cu str. Dr. N. Paulescu.
Deplasându-se la faţa locului poliţiştii l-au depistat pe S.F.P, de 36 de ani, din jud. Timiş, care avea asupra sa bara metalică folosită la spargerea geamului.
În conformitate cu art. 12 din Legea 155/2010 şi art. 23 din H.G. 1332/2010 cel în cauză a fost predat Secţiei nr. 1 din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prevăzute de art. 217 C.P.
cons. Velicu Georgina – purtator de cuvant
POLITIA LOCALA TIMISOARA