Comunicat 10.03.2011- Control la agenti economici
Verificarea contractelor de salubrizare continuă
Poliţiştii locali împreună cu reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu şi inspectori din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara au continuat verificările în cazul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de producţie, servicii de comerţ, dar şi identificarea străzilor, a parcurilor şi a spaţiilor verzi neîntreţinute în jurul imobilelor de locuit şi a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţie.
În perioada 28.02- 03.03.2011, au fost verificate un număr de 13 societăţi cu activităţi comerciale, transport auto şi servicii cărora le-au fost solicitate să prezinte contractul încheiat cu operatorul public de servicii de salubrizare stabilit pe raza municipiului Timişoara. Au fost aplicate un număr de 5 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor HCL 371/2007 modificată, în valoare de 7.500 lei.
Totodată s-a constatat că în zonele verificate există terenuri virane, proprietate privată neîmprejmuite, în multe din cazuri pe spaţiile verzi se depozitează deşeuri atât menajere cât şi rezultate din urma unor construcţii, astfel că acţiunile specifice vor continua şi în perioada următoare în vederea depistării şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care încalcă prevederile actelor normative în vigoare.
Consilier Nicoleta Popa- purtător de cuvânt
POLIŢIA LOCALĂ TIMISOARA