Comunicat 07.02.2011-Graffiti pe staţiile RATT
Doi tineri au fost surprinşi desenând staţiile RATT
Aflaţi în serviciul de patrulare pe timp de noapte, poliţiştii locali au depistat în zona Pieţei Traian, mai precis în staţia 3 August 1919, doi tineri care desenau pe geamurile staţiei, cu spray de culoare neagră tip graffiti.
Deşi acest lucru este interzis în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 republicată, tot mai des sunt constatate astfel de fapte. Pe numele lui R. Daniel, 19 ani, cu domiciliul în Timişoara, respectiv V. Radu, 18 ani, cu domiciliul în Piatra-Neamţ, judeţ Neamţ, au fost întocmite procese verbale de contavenţie în cuantum de 400 lei.
În ultima perioadă au mai fost constatate 11 contravenţii privind încălcarea Legii 61/1991 republicată, pentru scriere sau desenare, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau alte obiecte de folosinţă comună, aflate în locuri publice, astfel că aceste aspecte rămân în atenţia poliţiştilor locali.
Consilier Nicoleta Popa- purtător de cuvânt
POLIŢIA LOCALĂ TIMIŞOARA