Comunicat 25.01.2011-Alte nereguli la comercianţii de pe str. Brâncoveanu

Au amplasat firme pe faţada clădirilor fără autorizaţie
 

Poliţiştii locali, din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal, au verificat în aceste zile situaţia legalităţii în ceea ce priveşte autorizaţiile de construire pentru amplasarea firmei pe faţadele clădirilor de pe strada Brâncoveanu.

În urma controalelor întreprinse la zece societăţi comerciale, s-a constatat faptul că în şapte cazuri actele legale lipseau, administratorii efectuând aceste lucrări fără a respecta legislaţia în vigoare.

Pe numele societăţilor comerciale au fost întocmite procese verbale de contravenţie în conformitate cu prevederile Legii 50/1991,  rezoluţia aplicării sancţiunilor fiind dată de către Arhitectul Şef din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, cuantumul fiind de la 1000 la 100.000 lei, dispunând măsura de obţinere a autorizaţiei de construire, în caz contrar administratorii sunt nevoiţi să aducă clădirea la starea iniţială.

Dat fiind faptul că astfel de situaţii mai există în zona bazarelor, poliţiştii locali vor continua verificările şi în perioada următoare.

 

Consilier Nicoleta Popa purtător de cuvânt

POLIŢIA LOCALĂ TIMISOARA