Comunicat 23.12.2010- Fură în plină zi

Trimişi la furat


  

În după-masa zilei de 22.12.2010, poliţiştii comunitari ai Secţiei 2 aflaţi în serviciul de patrulare, au fost sesizaţi că pe strada Grigore Alexandrescu, în apropierea intersecţiei cu strada Calea Torontalului, mai multe persoane încearcă să sustragă fierul de pe terenul aparţinând unei staţii de beton dezafectată.

Deplasându-se la faţa locului au fost depistate cinci persoane de sex masculin care au fost reţinute şi ulterior legitimate, un autocamion marca MAN prevăzut cu un container metalic de transport al deşeurilor şi alte două autovehicule marca Audi respectiv Dacia Pick-up în care se aflau tuburi de oxigen şi un dispozitiv de tăiere al fierului . Persoanele, cu domiciliul în Reşiţa judeţ Caraş-Severin, cu vârste cuprinse  între 20 şi 50 de ani, angajaţi ai unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Reşiţa,  au declarat că în urma unui apel telefonic au fost trimişi la adresa respectivă pentru a colecta fierul. La faţa locului s-a prezentat şi proprietarul terenului care a depus plângere împotriva acestora.

Persoanele au fost predate Secţiei 4 de Poliţie a Municipiului Timişoara pentru continuarea cercetărilor.Consilier  Nicoleta Popa

POLIŢIA COMUNITARĂ TIMIŞOARA