Comunicat 29.10.2010- Contoale taxi

Sute de sancţiuni pentru neregulile constatate în activitatea taxi


Poliţiştii comunitari continuă şi în această perioadă, verificările în cazul persoanelor care practică activitatea de transport persoane în regim de taxi pe raza municipiului Timişoara, cu scopul de a stabili dacă taximetriştii îşi desfăşoară în mod autorizat activitatea şi dacă sunt respectate prevederile legale referitoare la staţionare, păstrarea curăţeniei sau deţinerea documentelor care sunt prevăzute în legislaţie referitoare la această meserie. Frecvent aceştia sunt depistaţi staţionând în alte locuri decât cele rezervate în vederea preluării clienţilor, nu pot prezenta la controlul efectuat de poliţiştii comunitari documentele care atestă că prectică legal această activitate, nu afişează la loc vizibil datele de identificare şi tarifele practicate.

Pe de altă parte taximetriştii săvârşesc şi alte contravenţii precum abandonarea pe domeniul public sau spaţii verzi a resturilor alimentare, mucurilor de ţigară, pahare de plastic, ori adresează cuvinte şi expresii jignitoare la adresa agenţilor constatatori.

În ultimile 6 luni au fost constatate 332 de contravenţii prin încălcarea prevederilor legale a HCL 101/2009, Legii 38/2003, HCL 590/2006 privind organizarea şi executarea transportului de persoane. Spre exemplu, C.Diana, cu domuciliul în Timişoara a fost depistată practicând taximetria cu autovehiculul echipat corespunzător, dar fără a deţine atestare profesională, aceasta neavând nici vârsta minimă de 21 de ani, pentru obţinerea acestuia, faptă care a dus la sancţionare conform Legii 38/2003, cu amendă de 1000 lei. Un alt taximetrist a fost sancţionat cu amendă de 100 lei, conform aceluiaş act normativ, deoarece la finalul cursei nu a eliberat bonul fiscal clientului.

Datorită consatărilor numeroase privind încălcarea legislaţiei în vigoare referitor la desfăşurarea acestei activităţi, poliţiştii comunitari vor continua acţiunile pe această linie şi în viitor.

Consilier  Nicoleta Popa

POLIŢIA COMUNITARĂ TIMIŞOARA