Comunicat 01.10.2010- Acţiuni în catierele Timişoarei
Acţiuni în catierele Timişoarei
Ieri poliţiştii comunitari au patrulat în cartierele de pe raza secţiei 1 şi 2 Poliţie Comunitară în vederea verificării aspectelor semnalate de cetăţeni prin sesizări scrise şi telefonice dar şi a preşedinţilor Consiliilor Consultative de Cartier. În zonele Freidorf, Steaua, Calea Şagului, Iosefin, Dâmboviţa, Blaşcovici, Ronaţ, Mircea cel Bătrân, Mehala, Circumvalaţiunii, Bucovina, Calea Lipovei şi Calea Aradului agenţii de poliţie comunitară au patrulat atât pe biciclete cât şi pe motoscutere în vederea depistării celor care încalcă normele de convieţuire socială, nu respectă indicatoarele rutiere privind parcarea autovehiculelor pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, degradarea spaţiilor verzi, depozitarea pe domeniul public a resturilor menajere, precum şi a materialelor provenite din lucrările de construcţii executate la apartamente sau case.
Constatările au fost numeroase, în teren poliţiştii comunitari au înregistrat numeroase sesizări de la cei peste100 de cetăţeni, locatari ai acestor cartiere, dar şi abateri privind nerespectarea legislaţiei în vigoare.
Au fost întocmite somaţii de intrare în legalitate conform prevederilor HCL 371/2007 modificată pe numele unor societăţi comerciale care nu au amplasate la intrare un coş tip scrumieră de dimensiuni reduse pentru colectarea deşeurilor, ori care nu au încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru colectarea şi transportul deşeurilor. Deasemeni s-au întocmit somaţii şi persoanelor care au depozitat direct pe domeniul public materiale de construcţii.
Au fost aplicate şi sancţiuni contravenţionale celor care au staţionat cu autoturismele pe locurile rezervate persoanelor cu handicap fără a avea acest drept, pentru abandonarea de deşeuri pe spaţiul verde ori pe trotuare şi pentru punerea în circulaţie a vehiculelor cu tracţiune animală în zone unde acest lucru este interzis.
Facem apel către toţi cetăţenii municipiului ca ori de câte ori constată că sunt încălcate normele de convieţuire socială să solicite intervenţia poliţiştilor comunitari dispeceratului, la numerele 0256/246112 Secţia 1 sau 0256/471479 Secţia 2.
Agent asistent Nicoleta Popa
POLIŢIA COMUNITARĂ TIMIŞOARA