Comunicat 25.08.2010-Controale şi sancţiuni privind nerespectarea activităţii de taximetrie
Controale şi sancţiuni privind nerespectarea activităţii de taximetrie
Zilnic poliţiştii comunitari constată că abaterile privind nerespectarea activităţii taxi continuă. Controalele şi verificările punctuale evidenţiază că regulamentul privind organizarea şi executarea serviciului public de transport persoane în regim taxi pe teritoriului municipiului Timişoara nu este respectat în tocmai de cei care desfăşoară această activitate. Poliţiştii comunitari au aplicat un număr de 196 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au încălcat prevederile HCL 101/2009. De altfel, în ultimile două luni ale acestui an au mai fost constatate şi sancţionate 235 de fapte contravenţionale privind staţionarea taxiurilor în vederea preluării clienţilor în afara locurilor special amenajate şi semnalizate, prevăzute de HCL 371/2007 modificată prin HCL 206/2009 cu amenzi cuprinse între 250 şi 500 lei.
Spre exemplu, S. Dorel, 63 de ani cu domiciliul în Timişoara, în calitate de conducător auto a unui autoturism echipat taxi îşi desfăşura activitatea fără a avea expus la loc vizibil ecusonul şi instrucţiunile privind sesizările şi reclamaţiile ce pot fi depuse de către călători. Cazuri similare au mai fost constatate ieri de către poliţiştii comunitari.
Verificările în acest sens vor continua, iar persoanele care desfăşoară această activitate sunt rugate să respecte legislaţia în viguare în caz contrar sunt pasibili de sancţiuni contravenţionale, iar în unele cazuri autorizaţia taxi le poate fi retrasă.
Agent asistent Nicoleta Popa
POLIŢIA COMUNITARĂ TIMIŞOARA