Comunicat 08.07.2010-A furat de la socetatea unde lucrează
A furat de la socetatea unde lucrează
Ieri dimineaţa , poliţiştii comunitari de la Secţiea 2, au surprins în zona Calea Torontalului două persoane de sex masculin care împingeau un moped pe cadrul căruia se afla un motor electric industrial. Persoanele au fost reţinute şi legitimate, constatându-se că se numesc P. Gheorghe, 42 de ani, cu domiciliul în comuna Săcălaz, şi M. Alexandru 15 ani cu domiciliul în comuna Variaş judeţ Timiş.
Cu privire la bunurile găsite asupre lor, P. Gheorghe susţine că mopedul îi apartine, achiziţionându-l prin contract de vânzare-cumpărare. După mai multe declaraţii a celor doi suspecţi a reieşit faptul că motorul electric provine de la o societate comercială situată pe strada Ion Ionescu de la Brad, unde P. G. este angajat ca agent de pază. Agenţii de poliţie comunitară s-au deplasat la sediul societăţii unde au luat legătura cu reprezentanţii legali care au confirmat lipsa unui motor electric din inventarul firmei. Minorul M.A, a declarat că l-a ajutat pe P.G. să sustragă din incinta societăţii respectivul obiect.
În urma declaraţiilor scrise ale celor doi, aceştia au fost predaţi împreună cu bunurile găsite asupra lor Secţiei 5 de Poliţie a Municipiului Timişoara pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
Agent asistent Nicoleta Popa
POLIŢIA COMUNITARĂ TIMIŞOARA